Parfumuri tester

Despre taur - barbat


Horoscop taur

 Probabil ca iti imaginezi ca barbatul tipic din Taur e un om tacut si practic, de bun simt si realist ca o pereche de papuci de casa. Asa si e. In plus, vei observa ca nu se arunca cu capul inainte cind vrea sa intre in actiune, ci e tacticos si precaut. La fel de adevarat. Prin urmare, deduci tu, e logic sa presupui ca nu e prea romantic. Cu desavirsire fals. Cine ti-a bagat in cap ca poti analiza personalitatea taurina folosind doar logica? Probabil vreun tip din Balanta care vrea sa te impresioneze! Ei, bine, greseste! Logica nu e de prea mare ajutor cind incerci sa dezlegi misterul unui simbol puternic si masculin cum e cel al Taurului, care e condus de o planeta pasnica si iubitoare ca Venus. Trimite-l pe desteptul din Balanta inapoi in biblioteca! E posibil ca Taurului sa-i ia mult timp sa decida daca vrea sa fii femeia lui. El nu e genul care sa faca un triplu salt in piscina iubirii ca sa descopere in cadere ca cineva a uitat sa umple bazinul. Dar o data ce s-a hotarit ca tu esti aleasa si-si pune in cap sa te cucereasca, iubitul din Balanta va parea un scolar stingaci pe linga el. Ii va face de ris chiar si pe Leul indragostit si pe pasionalul Scorpion. Acest barbat Taur rational, practic, lent si hotarit e capabil sa-ti trimita cite un trandafir rosu in fiecare zi pina cind vei accepta propunerea lui, fie ea de casatorie, de iesire impreuna sau de orice fel. Poate chiar sa scrie un cintec sau o poezie romantica si sa ti-o trimita sfios, fara sa o semneze, stiind ca vei ghici expeditorul. Taurul poate fi un iubit tandru, blind si protector. Firea lui senzuala il face sensibil la parfumul tau, la finetea pielii tale si moliciunea parului tau. Poate ca n-o sa-ti spuna asta in fata folosind cuvinte inflorite, dar va gasi o modalitate sa-ti transmita mesajul. Simtul lui tactil e foarte puternic. Acest semn de pamint e plin de contradictii in viata amoroasa. Taurului ii va placea sa te vada imbracata in blanuri luxoase si culori intense. Iti va cumpara un buchet parfumat de violete proaspete de la batrinica din colt, careia ii va lasa in cos un bacsis generos pentru ca-i aminteste de mama lui. Insa tu nu-i vei aminti niciodata de mama sau sora lui, decit atunci cind va fi cazul sa te protejeze de privirile obraznice ale altor barbati care incearca sa-ti faca avansuri. Muzica ii va stirni emotii puternice si cheful de dragoste. Aproape sigur are un cintec favorit care ii aminteste de tine de fiecare data cind il aude. E cel pe care-l tot pune la casetofon sau tonomat. Daca iti mai trebuie dovezi ca sa te convingi ca e un suflet romantic, Taurul tipic te va ajuta sa-ti umpli cufarul de zestre, facindu-ti cadou la zilele de nastere portelanuri, argintarie, iar de Craciun vei crede ca e Mosul in persoana cind va aparea in prag incarcat cu pachete misterioase si flecustete sentimentale. Iti va sugera partide de inot la lumina lunii, picnicuri in paduri racoroase si izolate si plimbari sub cerul instelat pe drumuri de tara. Felicitarea lui va fi cea mai mare, mai eleganta si mai elocventa din cite va distribui postasul de Ziua Indragostitilor. Cind un Taur iti face curte, pai iti face curte, nu se joaca! Probabil vei fi dusa la cina in restaurante luxoase, cu lumini difuze si viori si nu va uita niciodata data la care v-ati cunoscut, sau orice alta aniversare intima a voastra. Pentru Dumnezeu, cit romantism iti mai trebuie?
E foarte adevarat ca Taurul nu e un visator nestapinit ca barbatul din Varsator. El nu te va lua pe sus, facindu-te sa ti se taie picioarele, ca Leul, si nici nu-ti va promite sa te duca plutind pe nori roz ca sa traiesti cu el intr-un castel ca din povesti, printre trandafiri, intr-o vesnica primavara, ca un Berbec. Mai degraba poti sa te astepti sa treaca pe la tine intr-o simbata seara, purtind sub brat planurile arhitecturale ale casei pe care intentioneaza sa o construiasca pentru tine din cherestea adevarata si cu bani reali. Probabil ca va depune avansul pentru casa inainte sa va logoditi. Barbatul acesta nu se-ncurca in vorbe. Cind Taurul te trece pragul si te "planteaza" ferm in casa voastra, care nu va aduce deloc cu un castel din povesti, poti sa fii sigura ca toate ratele de imprumut sint depuse in siguranta, la banca. Trebuie sa fii nebuna sa te plingi de asa ceva. Vei ajunge sa te intrebi de ce te-ar tenta vreodata norisorii aia roz, cind esti infasurata confortabil in patura securitatii Taurine. Asta in cazul in care esti o femeie care apreciaza valorile solide, o fata rationala, care apreciaza personalitatea pasnica, senina, a Taurului si firea lui calma si stabila. Gesturile lui sentimentale si curtea lui placuta, fireasca, pot fi la fel de satisfacatoare ca si suspinele poetice ale amantilor mai "colorati". Un astfel de barbat se pregateste cu grija pentru ziua de miine. Asa cum furnica aduna vara provizii pentru iarna, la fel si Taurul nu se va lasa distras de placerile unei dupa-amieze insorite, ci va continua sa se pregateasca pentru gerul iernii.
E ciudat, dar multi dintre sotii care-si permit sa-si duca sau sa-si trimita nevestele in tari mai calde pe durata iernii sint nativi ai acestei zodii. Bineinteles, exista si parti mai putin placute intr-o legatura amoroasa cu un Taur - nu exista perfectiune. In primul rind, va trebui sa iti scoti de la naftalina comportamentul de doamna. Nici un astfel de mascul nu va suporta o femeie stridenta, masculina, cu limbaj de birjar si atitudine de dresoare de lei. Daca ai opinii la care tii foarte mult nu incerca sa i le bagi pe git si nici nu te lauda in public cu inteligenta ta. In particular, el respecta o femeie inteligenta (desi pretuieste mai mult bunul simt), dar ai face mai bine sa-l lasi pe el sa fie desteptul din cuplul vostru atunci cind iesiti impreuna undeva. Fa-o, tu, pe emancipata in fata prietenilor lui si va avea una din urmatoarele doua reactii. Daca e un Taur primitiv (si nu ai idee ce multi sint din astia) probabil ca-ti va da un brinci, te va scutura, sau chiar iti va arde o scatoalca intr-un loc bine ales dupa ce ajungeti acasa. Daca e genul mai sofisticat, se va inchide in el si va ramine asa toata seara, fara sa mai schimbe o vorba cu nimeni, pina cind te vei simti asa de prost incit iti vei dori sa te inghita pamintul. In plus, si prietenii vostri vor fi la fel de stinjeniti, asa ca seara voastra se va duce cam pe apa Simbetei. Primul tau impuls va fi sa dregi ce-ai stricat, dar tentativele de a-l inveseli si a-l scoate din starea lui incapatinata inainte de a-si face damblaua se vor dovedi absolut imposibile. Mai mult, daca vei incerca sa-l tachinezi ca sa-l readuci pe linia de plutire nu vei face decit sa-l scoti din sarite si mai tare. Insista prea mult si-l vei transforma din Sfinx intr-un taur furios, care cu siguranta va da drumul unor "aprecieri" ce iti vor aprinde obrajii de rusine. Ori asa, ori va spune calm prietenilor: "Ma scuzati ca plec mai devreme, dar trebuie s-o tirasc acasa pe muierea asta cu gura ca o melita ca sa-i dau o lectie". Dupa o astfel de scena ai sa te ascunzi de toti cunoscutii saptamini in sir. Daca-l vezi intinzindu-se dupa haina, fa bine si pregateste-te si tu de plecare. Un barbat Taur rareori isi va lasa femeia singura printre lupi, neprotejata, indiferent cit de tare l-a scos din sarite. O va lua cu el, de par, daca e nevoie. Asa ca nu te gindi ca vei ramine in urma ca sa te plingi prietenilor de el. Cind pleaca el, pleci si tu! Si te-as sfatui din suflet sa-ti ceri scuze inainte de a ajunge acasa. El n-o s-o faca in veci. Nici alergatul la mama n-o sa-ti ajute. Cit timp el e cel care plateste cheltuielile de intretinere, la el in pat ai sa dormi. Prima tentativa de "Plec la mama!" va fi probabil si ultima.
Dupa un prim contact cu furia lui, parintii tai vor invata repede sa tina usa incuiata si sa te lase sa-ti rezolvi singura problemele. Barbatul Taur e foarte rabdator, dar nu se va lasa calcat in picioare. Insa nici nu ii va placea sa fie sufocat de o femeie ca o iedera. E prea practic si isi iubeste prea mult libertatea ca sa-i placa o femeie care se agata de el ca scaiul si plinge din nimic. Nu-l deranjeaza ca partenera sa aiba ceva temperament si vioiciune. Cu un zimbet plin de amuzament detasat o va urmari cum zburda vesela in mod tipic feminin, asa cum urmaresti o pisicuta dragalasa si draga jucindu-se cu un ghem colorat. Cu conditia ca pisicuta sa stie ca, la un semn al stapinului, sa inceteze cu joaca si sa asculte vocea acestuia. Nimeni nu poate fi mai blind, mai bun si mai tolerant decit un barbat Taur, atunci cind nu-si simte amenintata masculinitatea. Ar face orice pe lume pentru femeia pe care o iubeste, mai putin sa o lase sa poarte ea pantalonii in familie. Poate ca uneori se poarta ca un urs stingaci, iar umorul lui e deseori grosier si ridicol, dar nu va fi niciodata luat de fraier. Probabil ca iubeste excursiile la tara, cu cortul, fotbalul si pescuitul, sau gradinaritul, florile si plimbarile lungi. Cartile preferate sint despre eroii cuceritori ai zilelor demult apuse sau biografii ale intemeietorilor de imperii de orice fel, nu fictiunea sofisticata sau filosofia adinca. Taurul e masculul prin excelenta, asa ca nu-i servi sandvisuri cit o moneda, din piine cu coaja taiata. Ii place mincarea gatita in orice casa de moda veche, cu cartofi, fripturi, sosuri si multe placinte. Ia-ti o carte de bucate buna. De asemenea, va fi deseori dispus sa te scoata la masa in oras, caci acestor nativi nu le sta in fire sa-si lege nevestele de aragaz, iar uneori va incerca sa gateasca el, iar tu va trebui sa cureti urmele dezastrului. Ca parinte, barbatul din Taur e o incintare. Crede ca e important sa aiba un baiat care sa-i duca mai departe numele, dar va iubi fetitele cu o tandrete nemasurata. Sint tati iubitori, afectuosi si intelegatori.

 

despre barbatul taur,despre zodia taur,barbatul taur,barbatul din zodia taur